În prezent, acceptăm programări pentru toate categoriile de vize temporare, desi, timpul de așteptare pentru vizele turistice este mare din cauza serviciilor limitate pe durata stării de alertă legate de COVID. Continuăm să evaluăm cererile în regim de urgență pentru a facilita călătoriile esențiale în Statele Unite.


Selectați aici pentru a afla mai multe informații depre anumite categorii de vize pe bază de petiție care ar putea fi scutite de obligativitatea de a se prezenta la interviu.


Pe data de 25 octombrie preşedintele Biden a anunţat o nouă proclamaţie – “Proclamaţia privind reluarea în siguranţă a călătoriilor pe durata pandemiei de COVID-19”. Această proclamație, care a intrat în vigoare pe 8 noiembrie 2021, de la 12:01 EET și a anulat restricțiilor impuse de Proclamațiile Prezidențiale (P. P.) 9984, 9992, 10143 și 10199 care suspendau intrarea în Statele Unite a persoanelor prezente fizic în Brazilia, China, India, Iran, Irlanda, Spațiul Schengen, Africa de Sud și Marea Britanie. În locul acestor restricții, președintele a anunțat o cerinţă globală de vaccinare pentru toți călătorii străini adulţi. Mai multe informații despre această cerință globală de vaccinare, inclusiv detalii despre excepții și derogări din motive umanitare, sunt disponibile pe website-ul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC).


Ridicarea documentelor de la sediile FedEx Premium sau livrarea la adresă sunt servicii premium, plătite de către aplicant. Informații sunt disponibile pe această pagină.

Trimiterea/depunerea documentele prin intermediul companiei de curierat FedEx este un serviciu premium, plătit de către aplicant. Cei care doresc să trimită documente trebuie să urmeze instrucțiunile de pe această pagină.

Ridicarea şi predarea documentelor de la sediul FedEx Head Office din Bucureşti (Șoseaua Bucureşti – Ploieşti, nr. 172 – 176) rămân gratuite.


În urma consultărilor cu Departamentul pentru Securitate Internă, Secretarul Blinken a extins temporar capacitatea ofiţerilor consulari de a renunţa la interviurile în persoană, pentru cei care solicită o viză temporară cu aceeaşi clasificare. Anterior, numai acei aplicanţi a căror viză temporară expirase în ultimele 24 de luni erau eligibili pentru solicitarea unei vize fără a se prezenta la interviu. Secretarul a extins temporar această perioadă la 48 de luni. Regula este în vigoare până la data de 31 decembrie 2021. Modificare le permite ofiţerilor consulari să continue procesarea anumitor solicitări de viză temporară, limitând astfel numărul de aplicanţi care trebuie să se prezinte la o secţie consulară şi reducând în acest fel riscul de transmitere COVID-19 către alţi solicitanţi şi personalul consular. Călătorii sunt încurajaţi să verifice web-site-ul celei mai apropiate Ambasade sau Consulat a/al Statelor Unite pentru mai multe informaţii cu privire la serviciile disponibile momentan, precum şi infomaţii despre eligibilitate şi intrucţiuni privind solicitarea unei vize fără interviu.


Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) solicită tuturor pasagerilor care intră în Statele Unite să prezinte un test COVID-19 negativ (un test de depistare a virusului SARS-CoV-2 aprobat sau autorizat de autoritatea națională competentă), efectuat cu o zi înainte de plecare. Companiile aeriene trebuie să confirme rezultatul testului ca fiind negativ înainte de îmbarcare. Companiile aeriene trebuie să refuze îmbarcarea pasagerilor dacă aceștia nu prezintă confirmarea unui test negativ sau a recuperării. Cerinţa este separată de procesul solicitării unei vize. Toate Proclamaţiile Prezidenţiale care restricţionează călătoriile din cauza COVID-19 rămân în vigoare şi se aplică, în continuare, indiferent de rezultatul testului sau vaccinării. Persoanelor care deţin o derogare (National Interest Exception) li se aplică, în continuare, toate cerinţele de testare înainte de călătorie.

Mai multe informaţii despre derogările de la obligativitatea efectuării testării pentru COVID 19, găsiţi aici. În plus, dacă prezentaţi simptome similare cu cele ale gripei sau dacă aţi fost expuşi la coronavirus, vă recomandăm insistent să amânaţi programarea cu cel puţin 14 zile.


Ambasada S.U.A în România înţelege că sunt mulţi aplicanţi care au plătit taxa de solicitare a vizei şi care aşteaptă, încă, să efectueze o programare. Depunem toate eforturile pentru a relua procesarea vizelor, pe cât de sigur şi rapid posibil. Între timp, vă asigurăm că Ambasada S.U.A va extinde valabilitatea plăţilor efectuate (cunoscute ca taxa MRV sau taxa pentru solicitarea vizei) până pe 30 septembrie 2023, permiţând tuturor aplicanţilor care nu au reuşit să efectueze o programare din cauza suspendării serviciilor de procesare a vizelor, oferind şansa de a se programa şi/sau prezenta la interviu cu taxa de solicitare a vizei ce a fost deja plătită. Vă rugăm să accesaţi acest website pentru a afla mai multe informaţii despre când vom relua procesul normal de eliberare a vizelor.


Dacă sunteţi un cetăţean al unei ţări participante la Visa Waiver Program, dar nu sunteţi eligibil pentru a călători în Statele Unite în baza acestui program, va trebui să solicitaţi o viză temporară cu cel puţin trei (3) luni înainte de data aproximativă a călătoriei. În cazul în care planurile de călătorie nu sunt urgente, va trebui să plătiţi taxa de solicitare a vizei, să completaţi formularul DS-160 de pe website-ul ceac.state.gov/genniv şi să programaţi interviul de solicitare a vizei. În situaţia în care planurile de călătorie sunt iminente, puteţi solicita o programare în regim de urgenţă. Vă rugăm să includeţi în solicitare data şi scopul călătoriei, dar şi o copie a mesajului primit din partea Serviciului Vamal şi de Protecţie a Frontierei cu privire la statutul ESTA. Mai multe informaţii despre restricţiile călătoriei sub programul Visa Waiver Program, inclusiv cerinţele despre paşaportul electronic, puteţi găsi pe aici.


Dacă în trecut aţi mai solicitat o viză şi doriţi să vă programaţi pentru un alt interviu de solicitare a vizei, vă rugăm să completaţi un nou formular DS-160 (formularul DS-160 poate fi găsit aici). După completare, actualizaţi profilul cu noul număr al formularului DS-160, înainte de a efectua o nouă programare.


Mount Rushmore - South Dakota, New York City

Bine aţi venit pe site-ul Serviciului de Informaţii Vize SUA pentru România. Pe acest web site puteţi găsi informaţii despre vizele temporare sau de imigrare pentru SUA, precum şi condiţiile de aplicare pentru fiecare tip de viză. De asemenea, puteţi să aflaţi informaţii despre modalitatea de plată a taxei de procesare a vizei şi modul în care puteţi programa un interviu la Ambasada SUA din Bucureşti.

Acesta este site-ul oficial pentru informaţii despre vize al Ambasadei SUA în România.